Renardus pășea agale prin pădure, observând fiecare mișcare și sunet al naturii. Într-o după-amiază însorită, auzi un țipăt disperat care se răspândea printre copaci. Cu urechile ridicate și privirea plină de hotărâre, se îndreptă spre locul de unde venea sunetul.
Ajungând la malul unui mic pârâu, Renardus descoperi o mică pisică, încercând să înoate pentru viața ei. Urechea fină a vulpoiului detectase imediat nevoia de ajutor, iar instinctul său de a proteja viața animalelor îl făcu să reacționeze rapid.
Cu o mișcare agilă, Renardus se strecură pe malul pârâului și își întinse coada pufoasă către pisicuța îngrozită. Cu ghearele sale ascuțite, micuțul feline se agăță de coada vulpoiului, iar Renardus, cu pricepere și viclenie, o trase pe mal.
Pisicuța tremura, dar privi cu recunoștință spre Renardus. “Mulțumesc, bunule vulpoi! M-ați salvat dintr-o situație destul de periculoasă.”
Renardus zâmbi viclean și spuse: “A fost o plăcere să te ajut, micuțo. Ce te-a adus în aceste ape primejdioase?”
Cu o privire tristă, pisicuța povesti cum se aventurase prea departe de casa ei și, în căutarea aventurii, ajunsese în pragul unei tragedii. Renardus îi promisi că o va ajuta să găsească drumul înapoi și îi oferi câteva sfaturi pentru a evita astfel de pericole pe viitor.
În timp ce Renardus și pisicuța se plimbau împreună spre casa acesteia, își dădeau seama că această întâlnire nu fusese întâmplătoare. Legătura dintre ei creștea, iar Renardus simți că, în salvându-i viața, descoperise nu doar o nouă prietenie, ci și o altă componentă a propriei sale misiuni în această lume fermecată. Ceea ce începuse ca o simplă intervenție pentru a salva o viață avea să devină un alt pas în aventura magică a lui Renardus, unde întâlnirea cu diverse creaturi și salvarea celor aflați în pericol aveau să îi lumineze calea către adevărurile ascunse ale tărâmului său misterios.